Ronnie O'Sullivan

[Miss Chigwell]

Buna sa va fie inima! Cu mare placere!

Noah tulvai!
Ronnie si a dumisale Jo si-au numit baietelul...surprise-surprise!...Ronnie Jr.
Traditie nobiliara, nu? Pana la Ronnie al XVI-lea mai este.
Si ma gandesc la confuziile ce se vor isca peste cativa ani, cand vor fi toti trei in acelasi loc. "Ronnie, take the garbage out!" Who, me?" [priviri confuze si aratat cu degetul]
Cel mic sa fie sanatos, ca aia e important, nu?

[Irina]

Mi-am adus aminte brusc de faptul ca Jo era insarcinata cand m-am uitat la o poza cu Ronnie. And then i figured, hey, e iulie, parca trebuia sa nasca. And i was right. Primul baietel...felicitari Ronnie si sa fie sanatos!!!

_________________
Paul Hunter - my role model in life. Forever be loved and never be forgotten!

[Miss Chigwell]

Absenta de la Shanghai Masters l-a costat pe Ronnie destul de scump: doua locuri la provizoriu.
http://www.globalcuesportscentre.com/files/Rankings/2007-8-prov-ranks.htm
Asta conform GlobalCueSportcentre, pentru ca World Snooker, intrucat nu ia in calcul punctele de start de la turneele viitoare si care i-a listat lui Ronnie un 0 cat casa in dreptul coloanei acestui sezon , l-a trimis pe locul 7.
Ceea ce mi se pare perfect normal avand in vedere performantele celor doi dar si putin surprinzator (deh, obisnuinta e da doua natura ) e ca Mark Selby e inaintea lui Ronnie in clasamentul provizoriu.

[zsolt_tuser]

Pai de cand se iau in calcul la Provisional punctele de start din turneele viitoare? E normal sa nu primeasca inca punctele pentru turneele viitoare, dar de ce nu are nici un punct pentru acest turneu? Nu trebuia sa primeasca 700 de puncte pentru ca a pierdut in primul tur? Sau nu se considera asa?

_________________
"Computers are incredibly fast, accurate, and stupid. Human beings are incredibly slow, inaccurate, and brilliant. Together they are powerful beyond imagination."
Albert Einstein (1879 - 1955)

[Clara White]

Sigur că nu se iau în calcul la Provisional punctele de start din turneele viitoare. Clasamentul GSC o face, deşi nu este corect. Clasamentul WSA nu. WSA nu va lua o decizie în legătură cu punctele lui RO'S din acest turneu decât după audiere. Mai întâi trebuie lămurită problema absenţei lui de la Shanghai Masters.

_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen

[Miss Chigwell]

http://www.timesonline.co.uk/tol/sport/more_sport/article2395208.ece

'Before every match I expect to lose. I am petrified and it cripples me'

Interviu recent realizat de Matthew Syed de la Times.
Cateva fragmente:
“A lot of the time I am in pieces and I still don’t know why,” he says as we sit alongside each other in the bar at Grove Snooker Club in Romford, Essex.

“Some days I think one thing, the next day I think something else. It is like there is this damn committee going on in my head. Shall I; shan’t I; am I up or am I down; am I doing the right thing; should I carry on; should I go home; have I done enough; have I had enough; do people really care; do I hate snooker; do I love snooker; have I had a good time; has it been great; hasn’t it been great; is it time to move on; have I got another five years in me; should I give up now. Arrrrgh! I’ve got all this s*** in my head to deal with.”

“But I am a complete failure,” he says. “I feel lucky to have won two world titles, but I feel robbed because that’s all I won. If I had a bit of consistency in my game I would have never got beat by [Graeme] Dott [in the semi-finals of the 2006 World Championship] or [Peter] Ebdon [from 8-2 up in the quarter-finals in 2005].

“I threw away two titles because I wasn’t strong in myself, because I couldn’t take it. I know I was capable of challenging [Stephen] Hendry’s record [seven world titles]. But I haven’t produced. How can I be anything other than a failure?”
Is Hendry’s record that important to him?

“Yes. No. I don’t know,”

[Miss Chigwell]

Hai c-am aflat care-au fost "motivele" sau "obligatiile" personale ce l-au impiedicat pe Ronnie sa onoreze invitatia la Pot Black.
http://www.ilfordrecorder.co.uk/content/redbridge/recorder/sport/story.aspx?brand=RECOnline&category=IlfwoodEssexLadies&tBrand=RecOnline&tCategory=DefaultSportIlford&itemid=WeED10%20Oct%202007%2016%3A47%3A54%3A780
Chestii grave? Presante?
Naaaaah.
Cursa inaugurala a sezonului de cross-country a clubului Woodford Green AC, al carui membru este domnul O'S. Cursa de 10km, in care s-a clasat al 19-lea.
Rushinica, dom'le. Tii fanii pe jar asa...
Sigur ca e mai fain sa-ti vezi de conditia fizica decat sa te trambalezi cateva sute de km bune pana la Sheffield, pentru sansa de a da o bila-doua.
Sa-ti fie rusine, dom'le.

Later edit:
Dupa ploaie chepeneag, dupa postat mesaj observ ca a fost mentionat faptul la topicul Pot Black, cu cateva ore bune mai devreme. la adresa mea.
Indignarea ramane, totusi.

[Clara White]

Da, informaţia a fost postată http://forum.snookerforum.ro/viewtopic.php?t=441&start=15

_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen

[Clara White]

Articol semnat de Clive Everton şi apărut în numărul de octombrie al revistei Snooker Scene.

De ce s-ar putea întâmpla ca Ronnie O’Sullivan să nu câştige niciun titlu în acest sezon ?

Depresia este o tristeţe chinuitoare, care îţi distruge orice capacitate de a te bucura de ceva (ceea ce se numeşte "anhedonie") şi orice respect pentru propria valoare. Ea poate fi declanşată de un anumit eveniment negativ şi te poate coborî (sau ridica) fără niciun motiv aparent. Ştiu câte ceva despre boala asta, fiindcă pe la 20 de ani, am avut şi eu crize de depresie, trei la număr, în 1963, 1973 şi 1985. Crize serioase. A fost foarte neplăcut, dar aşa înţeleg şi cât de neplăcut, ba chiar, adesea, sterilizant este efectul depresiei asupra lui Ronnie O’Sullivan.

Recent, Matthew Syed (un absolvent la Oxford care a ocupat şi locul întâi în clasamentul jucătorilor britanici de tenis de masă şi a câştigat trofeul la Jocurile Commonwealth-ului) a publicat, în The Times, un articol în care încerca să analizeze, cu toată simpatia, suferinţa care subminează cariera lui RO’S. Articolul începe astfel : „RO’S n-a dus niciodată lipsă de sfătuitori.” Într-adevăr. În 2001, doctorul i-a exlicat că depresia e cauzată de o deficienţă de serotonină a celulelor creierului şi i-a prescris prozac. În 2002, cei de la National Drugs Helpline i-au spus că are probleme din pricina dependenţei lui de marijuana şi că, dacă reuşeşte să scape de dependenţă, scapă şi de depresie. Cei de la The Samaritans i-au zis că de vină ar fi relaţia distructivă pe care o are cu snookerul şi că, dacă ea ar înceta, s-ar rezolva şi chestiunea depresiei. Dar, dacă n-ar fi luat medicamente antidepresive, ar fi putut să nu câştige titlul mondial din 2001 – „pentru că eram gata să plec de la Sheffield încă de la începutul turneului,” afirmase el.

A continuat tratamentul cu prozac timp de alte 9 luni. Când i-a pus capăt, a revenit la alternanţa sus-jos a schimbărilor de dispoziţie – tiparul clasic al comportamentului maniaco-depresiv. Cu toate că îşi dorea cu disperare să scape de aceste stări, avusese destule reticenţe faţă de tratementul medicamentos, fiindcă, spunea el, „citisem ce păţeau cei care renunţaseră la prozac, cât de rău se simţeau şi asta m-a cam înspăimântat. Nu vreau să ajung la sinucidere din cauza medicamentelor. Accept ideea că mă bate gândul sinucigaş pentru că aşa e boala, dar nu că acest gând mi-l dă dependenţa de un medicament. Dacă vina nu e decât a mea, fie, asta e, o suport. Mă descurc. Îmi place să fiu aspru cu mine însumi. Poate că şi asta e una dintre problemele mele. Indiferent ce se întâmplă, eu tot ratat mă simt în permanenţă,” i-a spus Ronnie lui Matthew Syed.

Într-adevăr, are tendinţa de a fi exagerat de aspru cu el însuşi, ca şi cum în mintea lui ar fi prezentă, tot timpul, figura unui tată exigent şi acuzator. Poate că îşi fixează obiective prea ambiţioase pentru că e conştient de valoarea sa. „Am avut noroc că am câştigat două titluri mondiale, dar mă simt privat pe nedrept de altele – ar fi trebuit să fi câştigat mai multe asemenea titluri. Dacă eram cât de cât mai constant, n-aş fi perdut nici în faţa lui Graeme Dott, în semifinala CM din 2006, nici în faţa lui Peter Ebdon în sferturile de finală ale CM din 2005.”

Dar de ce se simte „privat pe nedrept” ? Din cauza adversarilor ? Puţin probabil. Din cauza lipsei de încredere în sine ? Mai aproape de adevăr. Crede el, oare, că acest lucru este inexplicabil sau îi cunoaşte cauzele ? Fiindcă nu jocul său are deficienţe, ci el însuşi. „Am dat cu piciorul la două titluri mondiale pentru că, mental, n-am fost suficient de puternic ca să le câştig. Ştiam că sunt în stare să ating recordul de titluri al lui Stephen Hendry, dar n-am realizat această performanţă. Cum m-aş putea numi altfel decât un ratat ?!...”

Lăsând la o parte faptul că tinde să vorbească de cariera lui la timpul trecut, Ronnie O’Sullivan practică în continuare „autoflagelarea” şi nu pare a şti să se bucure nici măcar de mărunta satisfacţie că, în momentele acelea, făcuse tot ceea ce putea face. În meciul cu Dott, era într-o stare psihică execrabilă şi încerca să-şi alunge anxietatea căutând, cu o insistenţă aproape comică, perfecţiunea unui vârf de tac. Să fi fost din pricina presiunii ? Numai în sensul că la presiunea meciului s-a adăugat presiunea sub care se pune el însuşi, practic, tot timpul. În perioadele de remisiune, temperamentul său în arenă nu e mai prejos de al altor jucători. Cât despre meciul cu Ebdon, nu caută scuze în ceea ce unii au considerat o încetinire excesivă a ritmului de joc, care i-ar fi distrus concentrarea şi fluenţa. Arbitrul n-a socotit necesar să intervină, iar O’Sullivan, căruia nu-i place să adreseze solicitări oficialilor, nu i-a cerut nici el să facă acest lucru. Puţini sunt cei care cred că, în condiţiile unui ritm normal de joc în acea ultimă sesiune, O’Sullivan ar fi lăsat să-i scape victoria, mai ales că deţinea un avantaj substanţial. Cu excepţia situaţiei în care arbitrul consideră că e necesar să intervină, Ebdon avea dreptul să joace aşa cum a jucat şi nu depindea decât de O’Sullivan să-i facă faţă cu succes, oricât de greu i-ar fi fost să-şi păstreze stăpânirea de sine.

(În scurt timp, partea a doua a articolului)

_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen

[Mrs. Hendry]

Ronson


Thanks, Clara! Foarte, foarte interesant.

_________________
"Luck is an offensive, abhorrent concept. The idea that there is a force in the universe tilting events in your favor or against it is ridiculous." ~ Sherlock Holmes ~ Elementary

[ruxi]

Multumim Clara, insa destul de trist ce se scrie aici..

[sevvilla86]

Se poate trata daca nu onoreaza invitatiile si incepe sa alerge de nebun pe campii.
Vorbind serios, banuiam ca Ronnie are astfel de probleme fara sa cunosc insa toate aceste amanunte de ordin medical.
Cred ca ar avea nevoie de cineva care sa-l ajute.Nu stiu in ce raporturi mai este colaborarea sa cu Ray Reardon(daca mai exista),dar e clar ca dupa sezonul sau de glorie 2004-2005 nu a mai fost la fel .Ultima data cred ca l-am vazut pe RR la Sheffield in 2006 chemat special de Ronnie pentru ca avea probleme.

[Clara White]

De ce s-ar putea întâmpla ca Ronnie O’Sullivan să nu câştige niciun titlu în acest sezon ?

(Partea a doua)

O’Sullivan e înclinat să nu dea niciodată vina pe alţii – dă întotdeauna vina pe sine. Mai ales în privinţa tatălui său, Ronnie-senior, care, pe 21 septembrie 1992, a fost condamnat la 18 ani de închisoare pentru că l-a omorât pe Bruce Bryan, un şofer angajat la una dintre firmele lui Charlie Kray (unul dintre cei doi notorii gemeni Kray). Uneori, viaţa mohorâtă de puşcăriaş a tatălui a mai fost alinată de câte un titlu câştigat de fiul său, ba chiar şi de faptul că, în ziua de vizită, acesta aducea cu el şi trofeul abia cucerit. Poate că Ronnie cel tânăr consideră chiar că are responsabilitatea de a câştiga cât mai multe titluri pentru a-i ridica moralul tatălui său. Dacă e aşa, iată că are de-a face cu o presiune suplimentară, care vine să adâncească presiunea normală, creată de competiţia cu adversari valoroşi şi foarte motivaţi. O fi sau n-o fi aşa, crima comisă de tată a schimbat profund viaţa fiului – ilustrare clasică a vorbelor din vechime : „păcatele părinţilor sunt ispăşite de copii”. În cazul lui O’Sullivan, despărţirea forţată de tatăl pe care-l iubea – ba chiar îl idealiza – i-a zdruncinat sistemul de certitudini şi starea de siguranţă în care fusese obişnuit să trăiască. Syed e şi el de acord : „Timp de mulţi ani, O’Sullivan-junior a refuzat sau a fost incapabil să analizeze legătura dintre problemele sale psihice şi separarea forţată de tatăl său, cel care îi finanţase cu generozitate cariera, îi impusese disciplină şi ştiuse să-l motiveze."

După părerea mea, există în sufletul lui foarte multă mânie neexprimată şi neexplorată (una dintre cauzele cele mai importante ale depresiei, în general), iar el nu pare înclinat s-o îndrepte împotriva tatălui său, poate din teama de a nu-şi altera astfel sentimentele predominant pozitive pe care le nutreşte faţă de acesta. Blocarea unor gânduri şi sentimente nedorite este tot ce poate fi mai rău pentru starea de calm şi limpezimea atât de necesare într-un sport cum este snookerul. Nu e neapărată nevoie să se ia măsuri în legătură cu aceste gânduri nedorite, dar dacă nu le recunoşti importanţa, ele tind să creeze „focare de infecţie” psihică. Recent, O’Sullivan a dat peste nişte caiete în care, în copilărie, îşi făcea anumite însemnări zilnice. „Obişnuiam să scriu chestii de genul „intrat în sferturile cutărui turneu sau în semifinalele altuia”, dar nu eram furios sau trist când pierdeam. Notam, de exemplu, că „de-acum trebuie să mă pun pe câştigat şi asta o să se întâmple cât de curând”. Mi-am zis, ce dracu’, parcă nu sunt eu cel care a scris chestiile astea ! Cred că pe atunci aveam vreo 12 ani, dar azi nu mai gândesc în acelaşi fel : dacă pierd, parcă e sfârşitul lumii, joc ca naiba de prost, nu mai sunt în stare să trimit nicio bilă în buzunar şi aşa mai departe. Mi-e greu să cred că am fost cândva aşa de optimist şi că am avut atât de multă încredere în mine însumi. Pe atunci, mi se părea că sunt invulnerabil. Acum, cred că n-o să mai câştig niciodată, nimic. Înainte de fiecare meci, mă aştept la înfrângere, nu la victorie. Sunt împietrit de groaza de a pierde şi asta mă împiedică să joc aşa cum trebuie. Dacă în primul meci îmi merge prost, îmi vine să arunc prosopul.”

O’Sullivan reprezintă un exemplu clasic de personalitate tip „totul sau nimic”. Aspiră spre perfecţiune. Uneori poate juca impecabil, dar atunci când nu poate, tocmai gândul că are capacitatea de a juca impecabil e cel care-l chinuie. Câteodată, se resemnează cu obiectivul mai modest (pentru el) de a încerca să câştige, în speranţa că, la meciul următor se va simţi mai bine şi va juca mai frumos. Alteori, însă, e atât de deprimat încât renunţă. Iată ce i-a spus lui Syed despre semifinala de la Campionatul mondial din 2006 : „Jocul meu începuse să meargă prost şi mă gândeam că am timp, sunt trei zile şi dacă reuşeam să mă calific, mă aşteptau alte două zile ale meciului cu Peter Ebdon. Numai că pur şi simplu, n-am avut puterea să trec prin toate astea. Chestia asta mă termină, fiindcă în urmă cu câţiva ani, nu mi-ar fi umblat prin minte asemenea gânduri. M-aş fi gândit să câştig meciul mai repede şi să trec mai departe. Pe atunci, eram convins că pot să câştig orice meci...”

Tranziţia de la puştiul optimist şi lipsit de griji la adultul vulnerabil din punct de vedere emoţional a început în toamna anului 1991, pe când era la Campionatul mondial de amatori, în Thailanda. A sunat telefonul din camera lui de hotel şi mama i-a spus că tatăl lui fusese arestat. Coincidenţa face că tot în Thailanda era şi când a aflat că mama lui a fost arestată (şi apoi, condamnată la închisoare) pentru evaziune fiscală, din cauza unor acte semnate în calitatea ei de directoare a firmelor soţului ei. Această situaţie pare să-i fi creat lui O’Sullivan o teamă iraţională de orice călătorie pe meleaguri mai îndepărtate, pentru că, în subconştient, are obsesia că în lipsa lui s-ar putea întâmpla ceva groaznic. Anxietatea separării se complică prin anxietatea performanţei, o explicaţie care corespunde unei lungi serii de prestaţii slabe sau chiar de absenţe de la turneele din străinătate. Nu este o coincidenţă nici faptul că până şi în Marea Britanie, performanţele lui cele mai bune au fost la Masters, adică aproape de Chigwell şi în Premier League, unde sunt apariţii de o singură seară.

La Masters-ul scoţian din 1998, când depresia începea să se instaleze, am sugerat ideea că O’Sullivan ar trebui să-l consulte pe Mike Brearley, fostul căpitan al echipei de cricket a Angliei, care, ulterior, a devenit psiholog. Brearley se bucura de aprecierea doctorului Sidney Carlish, psihanalistul care mă tratase pe mine. Primele şedinţe de psihoterapie merseseră promiţător, dar se pare că Brearley s-a grăbit puţin atunci când i-a pus lui O’Sullivan următoarea problemă : la fel ca tatăl lui, era şi el tot dreptaci, iar lovitura cu care acesta ucisese un om fusese aplicată cu mâna dreaptă. Pe baza studiilor efectuate în cazul unor soldaţi care trăseseră asupra inamicului la ordin, dar împotriva voinţei proprii, s-a constatat că dreptacii au paralizat de mâna dreaptă, iar stângacii, de mâna stângă, adică de mâna cu care acţionaseră arma. Brearley se gândea că problemele tehnice pe care O’Sullivan le întâmpina în acea perioadă aveau o anumită legătură cu gestul înjunghierii.

Conform spuselor lui O’Sullivan, „teoria asta m-a obsedat multă vreme” şi de aceea a refuzat să se mai ducă la Brearley – o reacţie de panică şi, după părerea mea, o greşală. În loc să continue cu psihoterapia, a recurs la „soluţii paliative”, care, la rândul lor s-au transformat în probleme : băutură, droguri, bulimie. Pasiunea crosurilor n-are ce să-i strice, ba chiar îi poate îmbunătăţi condiţia fizică, iar senzaţia de bunăstare fizică te poate ajuta şi psihic. A mai făcut incursiuni şi în buddhism, şi în islamism, dar n-a găsit nicăieri rezolvările rapide şi totale la care spera, pentru că asemenea rezolvări nu există.

Psihanaliza e o treabă de durată şi, nu în ultimul rând, costisitoare. În cazul meu, pentru că eram atât de blocat în introvertirea mea, n-am constatat ameliorări decât abia după mai multe săptămâni. E greu de explicat cuiva care nu cunoaşte aceste lucruri direct, din experienţă proprie, dar, treptat, am început să mă simt mai relaxat, am devenit capabil să-mi înfrunt adevăratele mele gânduri şi sentimente legate de diverse lucruri şi evenimente neplăcute, am scos la iveală din subconştient adevăratele cauze ale suferinţei mele şi am dobândit o înşelegere mai profundă nu numai asupra trecutului meu, ci şi asupra prezentului. Nu e deloc lipsită de sens expresia „a ţi se lua o piatră de pe inimă” – sau, mai exact, „de pe minte” !

„Foarte adesea mă simt la pământ şi nici măcar nu ştiu de ce,” i-a spus O’Sullivan lui Syed. E greu pentru O’Sullivan, care a crescut într-un mediu foarte „macho”, dar, îi place sau nu, pare a fi destul de sensibil şi cu un subconştient foarte activ. Ar trebui să se ducă la din nou la Brearley sau la un alt confrate de-al acestuia în care să aibă încredere şi care să-l ajute să înţeleagă sursele complexului de vinovăţie, ale urii de sine şi ale acceselor de paranoia care îi transformă viaţa într-un chin, mai ales că trebuie să şi-o trăiască în văzut publicului. Ştie prea bine cât de dificil este pentru cineva să fie în preajma lui, ca în preajma oricărui depresiv şi îi iubeşte la nebunie pe cei doi copii, o fetiţă şi un băiat, pe care îi are cu partenera sa, Jo. A cunoscut-o la Narcotics Anonymous. „Nu-mi prea înţelege stările mele depresive, dar e alături de mine în probleme de dependenţă”, spune O’Sullivan despre Jo.

El pare condamnat să reia, mereu, ciclul maniaco-depresiv, care va continua până când se va merge la rădăcina răului, pentru că cine nu pricepe trecutul e condamnat să-l repete.

_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen

[Mrs. Hendry]

Da... In continuare foarte trist si destul de complicat.

O singura intrebare imi apare in minte, respectiv... Cum de Ronson nu gaseste un sprijin in atatia fani care-l iubesc si il incurajeaza indiferent de felul in care evolueaza la masa de joc si in viatza?
Ba as exagera spunand ca sunt multe persoane care ar face aproape orice pentru el.

In fine... Nicidecum n-am incercat prin intrebarea asta sa dau mai putina importanta situatiei in care se afla sugerand ca ar putea fi rezolvata usor. Era doar un gand legat de singuratatea aparuta si diminuarea sprijinului legate de momentul in care familia lui a intrat la inchisoare. E mult oricum de discutat pe baza acestui articol.

_________________
"Luck is an offensive, abhorrent concept. The idea that there is a force in the universe tilting events in your favor or against it is ridiculous." ~ Sherlock Holmes ~ Elementary

[Irina]

intotdeauna a fost asa...uneori ne surprinde printr-o revenire spectaculoasa, alteori nu poate continua si pierde....vom vedea.

_________________
Paul Hunter - my role model in life. Forever be loved and never be forgotten!